Primarul interimar al Capitalei a demis directorii de la Cultură, Monumente și Audit Intern

Primarul interimar al Capitalei a demis directorii de la Cultură, Monumente și Audit Intern
Publicat: 30/09/2015, 17:16

Edilul a spus că directorul de la Administrația Spitalelor a fost demis, împreună cu ceilalți trei directori, în urma unei analize interne pe care a făcut-o.

„Este vorba de câțiva directori, și nu vreau să creez vreun val, departe de mine acest gând. Sunt și directori competenți pe care-i văd că muncesc”, a spus primarul interimar al Capitalei.

Ștefănel Marin a precizat că în locul directorilor de la Administrația Spitalelor și direcțiile Cultură, Monumente și Audit Intern au fost desemnate, provizoriu, alte persoane, urmând ca posturile să fie ocupate prin concurs.

„În 60 de zile va fi organizat concurs, pentru că toate posturile sunt libere acum și se vor ocupa prin concurs”, a spus edilul, precizând că același lucru se va întâmpla și la Direcția Economică, Administrația Cimitirelor, Administrația Palatelor Brâncovenești, unde contractele de muncă ale directorilor au fost suspendate, după ce instanța a dispus măsuri preventive, la solicitarea procurorilor DNA care îi anchetează.

Ștefănel Marin a mai spus că a cerut Direcției de Audit din cadrul Primăriei ca, din 1octombrie, să înceapă controale la Palatele Brâncovenești, la Administrația Cimitirelor și la Administrația Spitalelor, pentru a avea o situație clară a modului în care s-au atribuit și cheltuit bani.

Anunțul privind demiterea directorului Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale, Bogdan Gangura, a fost făcut, înaintea ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB), de consilierul general PNL Richard Radu.

Consilierul general PNL a spus că arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu a scos la iveală o serie de deficiențe majore, una dintre ele vizând ambulatoriul integrat al Spitalului de Copii „Victor Gomoiu”, dar și nereguli la Spitalul „Foișor”.

„Deși se dorea a fi una dintre cele mai mari și moderne facilități medicale pentru copiii din România, ambulatoriul integrat a fost proiectat fără ca utilitățile de apă, canal, energie electrică și gaze naturale să fie prevăzute. Proiectul, cu o valoare totală de șase milioane de lei, va pierde finanțarea externă nerambursabilă în valoare de 4,5 milioane de lei, dacă până la 31 iunie 2016 unitatea medicală nu este dată în folosință cu utilitățile adecvate”, a precizat Richard Radu.

Acesta a adăugat că reprezentanții PNL din Consiliul General al Municipiului București au solicitat Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București realizarea de urgență a proiectului pentru utilități, dar conducerea nu a reușit să trimită, în termen, documentele aferente proiectelor de hotărâre pentru ca acestea să fie introduse pe ordinea de zi a ședinței CGMB.

„Pe cale de consecință, PNL a solicitat primarului general interimar demiterea directorului Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, Bogdan Gangura, iar acest lucru s-a și întâmplat”, a anunțat Radu Richard.

Înaintea începerii ședinței CGMB de miercuri, primarul Ștefănel Marin a confirmat demiterea directorului de la Administrația Spitalelor, precizând că a fost înlocuit cu Dan Potecă.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul București, la cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel București a menținut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului București, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv și fiind suspendat din funcție, din 15 septembrie, în locul lui fiind desemnat interimar Ștefănel Marin (UNPR).

Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susținând că în 5 septembrie, în baza unei înțelegeri prealabile cu șeful Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, și cu fostul său șofer Cristian Stanca, zis „Grenadă”, a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruți de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea și Octavian Alin Petroi, denunțători în dosar. Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoșoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracțională a lui Popa și l-ar fi menținut în funcție, susțin anchetatorii.

În acest dosar au mai fost arestați, în 7 septembrie, de Tribunalul București, Cristian Stanca, fostul șofer al lui Sorin Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, director economic în Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae și Florin Șupeală, directorul general și respectiv directorul adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Mogoșoaia, și omul de afaceri Claudiu Bengalici.

Instanța a dispus și luarea măsurii arestului la domiciliu pentru Bogdan Cornel Popa, directorul Administrației Cimitirelor, și pentru Romeo Albu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Gazpacho, un fel de mâncare versatil. Rețeta este extrem de simplă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reactii controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ministrul de externe al Italiei spune că țara are nevoie de studenți africani